Reţea specializată în traficul de droguri, destructurată

14 persoane sunt suspectate că au procurat cannabis din Bulgaria, după care l-au vândut mai multor studenţi dintr-un campus universitar din Ploieşti. În urma percheziţiilor efectuate în căminele studenţeşti, s-au identificat şi ridicat aproximativ 100 grame de cannabis, precum şi instrumente pentru consumul drogurilor.Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti au documentat, începând cu luna iunie 2011, activitatea infracţională a unui grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, cetăţeni români şi bulgari, în mare parte studenţi, specializat în traficul şi consumul ilicit de droguri de risc ( cannabis).Din investigaţiile efectuate a reieşit că membrii grupării acţionau pe raza judeţului Prahova, sub coordonarea lui Borislav P., de 21 de ani, cetăţean bulgar, student la Ploieşti, care se aproviziona cu droguri din Bulgaria.Acesta este suspectat că le introducea ilegal în ţară şi le comercializa, îndeosebi în campusul universitar, cu ajutorul altor dealeri de droguri, toţi studenţi. Pentru probarea activităţii infracţionale, în această dimineaţă, poliţiştii B.C.C.O. Ploieşti şi procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul I.P.J. Prahova – Biroul de Poliţie al Centrului Universitar şi luptătorilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploieşti, au efectuat cinci percheziţii în căminele studenţeşti, ocazie cu care s-au găsit aproximativ 100 grame de cannabis, în camera studentului bulgar, precum şi instrumente pentru consumul drogurilor.Vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Ploieşti 14 persoane, ce vor fi cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1, art.3 şi art. 4 din Legea nr. 143/ 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.Pentru infracţiunile comise, suspecţii riscă o pedeapsă de la 3 la 15 ani de închisoare.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut