15 persoane din Bucureşti şi Ploieşti sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc şi mare risc, fiind suspectate că au comercializat, prin intermediul unor „magazine de vise”, produse interzise. Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, în urma activităţilor desfăşurate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, au documentat şi probat activitatea infracţională a unui grup format din peste 15 persoane, din Bucureşti şi Ploieşti, suspectat de comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.În fapt, Nicolae P., de 28 de ani, din Bucureşti, considerat liderul grupării, administrator al unei societăţi comerciale din Bucureşti, avea mai multe magazine în Bucureşti şi Ploieşti, prin care se comercializau produse de tip „spice”.Încă de la începutul anului, echipe mixte au efectuat mai multe controale la aceste magazine şi, fiind constatate ilegalităţi, au aplicat sancţiuni contravenţionale şi totodată, au dispus închiderea acestor magazine. În ciuda sancţiunilor aplicate şi a suspendării activităţii acestora, magazinele au continuat să funcţioneze ilegal, noaptea, aprovizionând consumatorii de astfel de produse.Pentru probarea activităţii infracţionale, în această dimineaţă, ofiţerii antidrog au efectuat şase descinderi în Bucureşti şi Ploieşti, la locuinţele suspecţilor, precum şi la punctele de lucru ale societăţii comerciale administrată de liderul grupării.În urma descinderilor efectuate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe plicuri cu produse de tip „spice”, unităţi de calculator şi bani susceptibili a proveni din activitatea infracţională, iar membrii grupării au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru audieri, fiind cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice
Reţea specializată în traficul de produse de tip „spice” destructurată
Alte articole: