Retrageri frauduloase de numerar cu carduri clonate

11 bărbaţi din Constanţa, suspectaţi că se ocupau cu clonarea de carduri şi efectuarea de retrageri neautorizate din conturile mai multor persoane fizice, au fost reţinuţi în urma a nouă percheziţii domiciliare / Prejudiciul dovedit până în prezent este de aproximativ 90.000 de lei şi 7.000 USD.La data de 28 iulie a.c., poliţişti ai S.C.C.O. Neamţ din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, în cooperare cu Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, B.C.C.O. Constanţa, Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanţa, Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău, Serviciul pentru Intervenţii Rapide Neamţ, cu sprijinul specialiştilor D.G.I.P.I., sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Neamţ, au organizat în Constanţa o acţiune pentru destructurarea unei grupări de criminalitate informatică.Poliţiştii au efectuat nouă percheziţii domiciliare, în urma cărora au ridicat unităţi de calcul şi suporturi de stocare a datelor, precum şi alte componente şi dispozitive destinate acestui gen de infracţionalitate.În cadrul acţiunii poliţiştii au depistat 11 bărbaţi din Constanţa, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, care sunt suspectaţi că, în perioada 2008 – 2010, au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat, care se ocupa cu copierea de date de pe carduri aparţinând unor persoane fizice şi imprimarea acestora pe carduri blank. După ce se realiza acesta primă etapă, suspecţii extrageau în mod neautorizat numerar de pe instrumentele de plată astfel clonate. Până în prezent, prejudiciul dovedit este de aproximativ 90.000 de lei şi 7.000 USD.Totodată, prin phishing, cei 11 suspecţi au colectat date informatice confidenţiale (coduri numerice personale, numere de cont, numere de card, coduri PIN) pe care le-au imprimat pe carduri blank, după care au deschis conturi bancare prin care transferau importante sume de bani din conturile părţilor vătămate. Sumele de bani erau retrase de la ATM – uri şi împărţite între membrii grupării. Suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere, de către procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, falsificare de instrumente de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi accesare, fără drept, a unui sistem informatic.Astăzi, suspecţii vor fi prezentaţi Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă. I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut