Rezultate ale acțiunilor angajaților MAI pentru verificarea măsurilor luate de autorități în contextul pandemiei COVID-19

În ultimele 24 de ore, acțiunile întreprinse la nivel național pentru verificarea modului în care au fost respectate măsurile privind limitarea răspândirii virusului COVID-19 au fost intensificate, având ca rezultat verificarea a 101.639 persoane, 4.367 operatori economici, 212 operatori transport persoane și 9.146 obiective de interes.
În urma verificărilor, care au vizat în special obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat, au fost aplicate 4.679 sancțiuni contravenționale în valoare de 825.650 lei. Cele mai multe abateri constatate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea și încălcarea normelor de protecție individuală, fiind aplicate 4.063 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 590.850 lei. Alte 615 sancțiuni contravenționale, în valoare de 227.800 lei, au fost aplicate pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private ori a măsurilor privind organizarea programului de lucru sau a restricțiilor privind deplasarea persoanelor.
Au fost întocmite și 5 dosare penale în care sunt cercetate 5 persoane pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În acțiunile de control desfășurate în cursul zilei de ieri, 18.01.2021, au fost angrenați peste 16.500 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, precum și angajați ai Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Transporturilor și ai autorităților publice locale.

Amintim că respectarea măsurile de protecție sanitară de către persoanele fizice și operatorii economici este esențială pentru limitarea evoluției îmbolnăvirilor cu COVID-19. Rămân în continuare valabile recomandările privind purtarea corectă a măștii de protecție și igiena corespunzătoare a mâinilor, păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea zonelor aglomerate și a călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate.

Le mulțumim tuturor celor care respectă măsurile dispuse de autorități, înțelegând că scopul acestora și al acțiunilor de control este limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19.


Alte articole:
Sari la conținut