Salvat de poliţişti

Intervenţia promptă a poliţiştilor din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina a condus la salvarea unui bărbat de 46 de ani, găsit în zăpadă, în stare de inconştienţă, pe malul pârâului Amaradia. Întrucât zona în care a fost găsită victima nu permitea accesul echipajelor mobile de intervenţie, poliţiştii au transportat-o pe braţe, pe o distanţă de aproximativ 3 kilometri. Ulterior, bărbatul, aflat în şoc hipotermic, a fost preluat de medici pentru acordarea îngrijirilor medicale.În dimineaţa acestei zile, la ora 09:03, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către un localnic, cu privire la faptul că în apropierea pârâului Amaradia din satul Toiaga, a observat o persoană căzută în zăpadă, posibil decedată sau în stare de inconştienţă.La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina.Întrucât de la drumul comunal şi până la locul în care se afla persoana nu exista nicio cale de acces pentru autovehicule, terenul fiind înzăpezit, poliţiştii s-au deplasat pe jos, pe o distanţă de circa 3 km, iar după aproximativ 30 de minute de la sesizare, au ajuns la victimă.Persoana în cauză, identificată ulterior ca fiind B.G., de 46 de ani, din comuna Stoina, judeţul Gorj, prezenta semne vitale. Poliţiştii i-au acordat primul ajutor bărbatului aflat în şoc hipotermic şi au solicitat intervenţia ambulanţei, precum şi sprijinul colegilor de la Secţia 8 Poliţie Rurală Stoina, care să îl preia cu autospeciala din dotare. Bărbatul a fost transportat pe braţe de poliţişti până la drumul comunal Toiaga, unde erau aşteptaţi de echipajul mobil al secţiei de poliţie, iar de aici, pentru a facilita intervenţia medicilor, la sediul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina.Ulterior, bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul orăşenesc Târgu-Cărbuneşti pentru acordarea îngrijirilor medicale.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut