Şapte suspecţi de comiterea de infracţiuni în Italia, reţinuţi de poliţişti

Poliţiştii constănțeni au pus în aplicare șapte mandate europene de arestare emise de autoritățile italiene.La data de 14 noiembrie a.c., ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii din Medgidia, Ovidiu şi Dobromir, au depistat şapte persoane pe numele cărora autoritățile italiene emiseseră mandate europene de arestare. Cei șapte sunt suspectați de Parchetul din Milano, Italia, de comiterea infracţiunilor de „criminalitate organizată transfrontalieră, trafic de persoane şi sclavie”, fapte pedepsite de Codul Penal italian cu până la 20 de ani de închisoare.În fapt, autoritățile italiene au reținut în sarcina lor că, în perioada octombrie 2011 – septembrie 2012, au recrutat mai multe persoane fără venituri, cu handicap fizic din România, pe care i-au transportat în Milano, în scopul practicării cerşetoriei, împotriva voinţei lor. Suspecţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a dispus reţinerea lor pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 15 noiembrie a.c., să fie prezentaţi la Curtea de Apel Constanţa, cu propunere de arestare preventivă.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content