Secretarul de stat Bogdan Tohaneanu efectueaza o vizita de lucru la Paris

Scopul acestei vizite îl reprezintă actualizarea procedurii de negocieri anuale în urma cărora vor fi avansate propuneri concrete cu privire la continuarea misiunilor operative ale poliţiştilor români în Franța şi a numărului celor care vor participa la acestea.În urma analizării rezultatelor obținute până în prezent și a cooperării foarte bune cu autorităţile franceze de resort, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministru afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea a dispus continuarea acestei colaborări în plan operativ.Întâlnirea de lucru a secretarului de stat al MAI are loc în contextul continuării angajamentelor asumate cu partea franceză, cu ocazia semnării la data de 17 iunie 2013, la Bucureşti, a Scrisorii de Intenţie între ministrul afacerilor interne din România şi ministrul de interne din Republica Franceză – referitoare la întărirea cooperării poliţieneşti operative şi la trimiterea în misiune a poliţiştilor români în Franţa. * * *Din anul 2010, echipe de polițiști români desfășoară misiuni temporare cu caracter operativ pe lângă Prefectura de Poliţie din Paris, Direcţia Generală a Poliţiei Naţionale şi Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale din Republica Franceză.În prezent, 16 poliţişti asigură dispozitivul permanent de polițiști români detașați în Franța.


Alte articole:
Skip to content