Ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență pentru analizarea situației efectelor produse de fenomenele meteorologice

Comitetului Național pentru Situații de Urgență (C.N.S.U.) s-a întrunit, astăzi, 28 mai a.c., la sediul Ministerului Administrației și Internelor, sub coordonarea primului ministru Victor Ponta și conducerea ministrului Administrației și Internelor, Ioan Rus, pentru a analiza situația efectelor produse de fenomenele meteorologice din ultimele zile, măsurile luate până în acest moment la nivel local și central pentru limitarea efectelor, precum și măsurile ce se impun a fi luate în contextul avertizării cod portocaliu emise pentru o parte a județelor țării.Lucrările C.N.S.U. au avut loc în sistem videoconferință, la care au participat prefecții și reprezentanți ai autorităților publice locale din județele afectate de avertizarea cod portocaliu. În deschiderea lucrărilor ședinței C.N.S.U., premierul Victor Ponta a cerut prefecților să ia toate măsurile necesare pentru protejarea localităților din județele pe care le reprezintă, accentuând importanța activităților de prevenire pentru evitarea pierderilor de vieți omenești și limitarea pagubelor materiale. În cadrul conferinței de presă organizate ulterior, ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, și ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb au prezentat măsurile luate de autorități pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase.Ministrul delegat pentru Administrație a precizat că, în cadrul ședinței, a fost făcută o evaluare a situației din zonele pentru care a fost emis cod portocaliu, subliniind că nu au fost înregistrate cazuri în care să se pună problema luării unor măsuri deosebite cum ar fi evacuarea populației. În acest context a menționat că situația creată în localitate Muereasca din județul Vâlcea ca urmare a precipitațiilor abundente, respectiv ruperea unui drum de acces, este în curs de remediere.Totodată, ministrul Victor Paul Dobre a menționat că se acordă o atenție deosebită femeilor gravide și persoanelor cu afecțiuni care necesită intervenții periodice în unități medicale, pentru a le putea acorda ajutor în cazul în care evoluția fenomenelor meteorologice din zonele vizate de codul portocaliu ar determina îngreunarea accesului către spitale.La rândul său, ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb, a susținut că structurile aflate în subordinea ministerului pe care îl conduce sunt pregătite să intervină pentru înlăturarea efectelor negative ale precipitațiilor abundente.La conferință au mai participat directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Ion Sandu, și directorul științific al Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, Mary-Jeanne Adler, care au prezentat prognoze privind evoluția fenomenelor meteorologice, respectiv hidrologice, în perioada următoare.


Alte articole:
Skip to content