Sesiune de pregătire cu atașații de afaceri interne români în contextul preluării președinției Consiliului UE

”Fiecare dintre dumneavoastră reprezentați o resursă foarte importantă pentru MAI și pentru România și îmi doresc să fiți unul dintre motoarele de promovare a Președinției României la Consiliul Uniunii Europene”, le-a transmis ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, atașaților de afaceri interne români, acreditați în străinătate, prezenți la București pentru o sesiune de pregătire în contextul preluării președinției Consiliului UE.Cu această ocazie, Carmen Dan a subliniat rolul pe care fiecare dintre ataşaţii de afaceri interne îl are pentru promovarea intereselor sectoriale de cooperare ale MAI în raporturile cu reprezentanţi ai ministerelor de interne sau ai altor agenţii de aplicare a legii din străinătate, pe domeniile de competență. Totodată a solicitat ataşaţilor de afaceri interne să se concentreze, cu prioritate, asupra dezvoltării cooperării poliţieneşti internaționale şi al reprezentării externe, cu accent pe consolidarea contactelor existente și cultivarea relaţiilor dezvoltate.”Agenda noastră externă este deja una mult mai accentuată și probabil că va fi și mai solicitantă în perioada viitoare. Dacă până acum misiunea dumneavoastră era fundamentată în special de nevoia operativă, de cooperare polițienească, de anul viitor rolul dumneavoastră va fi unul considerabil mai mare. Această postură presupune să fiți conectați la prioritățile președinției – atât în ceea ce privește liniile generale stabilite de Guvern, dar, în mod special, asupra problematicii afacerilor interne.”, a subliniat ministrul. * * * În perioada 12-14 decembrie a.c., la sediul MAI, se desfășoară o sesiune de pregătire cu atașații de afaceri interne acreditați în străinătate, în cadrul activităților circumscrise preluării de către România a Președinției semestriale rotative a Consiliului Uniunii Europene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut