Siguranţa transportului feroviar, în atenţia poliţiştilor

Poliţiştii de la Transporturi au depistat peste 35 de infracţiuni şi au aplicat 400 de sancţiuni contravenţionale în timpul unei acţiuni derulată pe parcursul a trei zile, în staţiile de cale ferată şi trenuri. Peste 1.500 de persoane au fost depistate călătorind fraudulos.Poliţişti ai Serviciului Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu alte forţe de ordine, au desfăşurat razii, acţiuni, controale şi verificări în staţiile de cale ferată şi trenuri, pentru asigurarea liniştii, ordinii şi siguranţei cetăţenilor.Astfel, în perioada 4 – 6 noiembrie a.c., poliţiştii de la Serviciul Transporturi din cadrul I.G.P.R. au acţionat în staţiile de cale ferată, pe 1.305 trenuri de călători şi 106 trenuri de marfă însoţite, au verificat peste 225 sisteme de pază şi 138 de locuri de păstrare şi manipulare valori monetare, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.Poliţiştii de la Transporturi au prins, în cadrul acestor acţiuni, două persoane date în urmărire, au depistat 59 de cerşetori, 14 vânzători ambulanţi şi 18 minori lipsiţi de supraveghere. Totodată, au constatat 36 de infracţiuni economice, judiciare sau de altă natură şi au aplicat 401 sancţiuni contravenţionale, dintre care 217 la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 26 la Legea nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 108 la HG nr. 203/1994 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române şi 47 la alte acte normative. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 65.129 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării a fost estimată la 6.485 de lei. De asemenea, au fost depistaţi 1.550 de călători care circulau fraudulos, valoarea taxelor şi suprataxelor aplicate de organele abilitate fiind de 15.554 de lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content