Situaţia evenimentelor produse în urma fenomenelor meteorologice şi acţiunile forţelor de intervenţie

Situaţia evenimentelor produse în urma fenomenelor meteorologice şi acţiunile forţelor de intervenţie/Măsuri dispuse la nivelul Comitetelor Judeţene în baza Ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor, ca urmare a avertizării de cod Galben, respectiv Cod Portocaliu, pentru perioada 12 – 14 februarie 2012 Astăzi, 11 februarie a.c., începând cu ora 21.00, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a avut loc un briefing de presă susţinut de secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră. Cu acest prilej, secretarul de stat în M.A.I. a prezentat situaţia actualizată a evenimentelor produse în urma fenomenelor meteorologice din unele zone ale ţării, precum şi a forţelor care au intervenit pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate. Mihai Capră a menţionat că 3357 de lucrători din cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor acţionează cu 1063 de mijloace tehnice pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice. La aceştia se adaugă alţi 2315 de reprezentanţi ai instituţiilor cu responsabilităţi, care sprijină populaţia din zonele afectate.De asemenea, oficialul M.A.I. a precizat că, la nivel naţional, sunt blocate 97 de drumuri judeţene, iar 52 de localităţi sunt izolate, autorităţile acţionând la această oră cu utilaje specifice pentru deszăpezire. Secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului a precizat că elicopterele Ministerului Administraţiei şi Internelor au efectuat un număr de 16 zboruri pentru acordarea de sprijin şi salvarea a 14 persoane aflate în situaţii medicale dificile. Totodată, piloţii M.A.I. au executat şi două misiuni umanitare constând în transportul de urgenţă al unor cantităţi de alimente şi apă pentru persoanele din Valea Măcrişului, judeţul Ialomiţa, precum şi Moşeşti, Robeasca şi Vâlcelele din judeţul Buzău. Emiterea de către Administraţia Naţională de Meteorologie a avertizărilor de ninsori abundente şi intensificări cu viteze la rafală ale vântului, în intervalul 12 – 14 februarie 2012, respectiv a codurilor galben şi portocaliu pentru 31 de judeţe şi municipiul Bucureşti, a fost imediată urmată de ordinul ministrului administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca care a fost transmis prefecţilor, în calitatea lor de preşedinţi ai Comitetelor judeţene / al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, pentru a convoca, de urgenţă, în şedinţă extraordinară membrilor comitetelor de urgenţă. Ca urmare a ordinului ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, prefecţii au organizat, în regim de urgenţă, şedinţele acestor comitete, începând de la ora 1330, cea mai mare parte dintre aceste desfăşurându-se în după – amiaza acestei zile. În cadrul acestor comitete au fost stabilite măsuri pentru monitorizarea evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase şi stabilirea direcţiilor de acţiune a instituţiilor cu atribuţii în gestionarea acestora, pe timpul avertizărilor meteorologice din perioada următoare, care să fie aplicate la nivel judeţean, dar şi la nivelul localităţilor. Principalele solicitări formulate către primari pentru gestionarea eficientă a efectelor fenomenelor meteorologice ce se vor produce în zilele următoare vizează:- avertizarea populaţiei, instituţiilor şi operatorilor economici din zona de competenţă despre producerea fenomenelor meteorologice, măsurile preventive şi de intervenţie operativă ce se impun;- identificarea punctelor vulnerabile, verificare şi pregătirea uneltelor şi materialelor necesare pentru deblocarea căilor de rulare şi de acces; o atenţie specială se acordă asigurării accesului echipajelor de prim ajutor în unităţile sanitar;- constituirea de echipe la nivelul localităţii pentru a interveni în cazul producerii unei situaţii de urgenţă;- constituirea rezervelor de forţe şi mijloace necesare intervenţiilor, care să fie în măsură să acţioneze pentru rezolvarea unor situaţii deosebite;- instituirea, atunci când situaţia o impune, a restricţiilor de circulaţie;- luarea în evidenţă a persoanelor cu afecţiuni grave, ce necesită tratament ambulatoriu; – aplicarea măsurilor de prevenire a riscurilor la persoanele vulnerabile (gravide, persoane cu nevoi de dializă, bătrâni etc.), pregătirea unor spaţii adecvate pentru efectuarea tratamentului în cadrul cabinetelor medicale de pe raza localităţii sau a unităţilor medicale şi sprijinirea acţiunilor pentru transportul acestora la unităţile sanitare în situaţia blocării căilor rutiere;- pregătirea populaţiei în scopul participării active alături de forţele specializate la acţiunile întreprinse de autorităţi pentru normalizarea situaţiei în cazul căderilor masive de precipitaţii sub formă de zăpadă, prin înlăturarea nămeţilor în zonele limitrofe amplasării gospodăriilor individuale, inclusiv la operaţiunile de deblocare a uliţelor, străzilor şi altor elemente de infrastructură care asigură accesul spre comunităţi;- asigurarea măsurilor şi acţiunilor de sprijin a populaţiei grav afectate, stabilirea locurilor de refugiu, a traseelor de evacuare şi a locurilor de acordare a primului-ajutor.În scopul gestionării eficiente a posibilelor situaţii de urgenţă ce pot fi generate, pe durata avertizării meteorologice cod portocaliu, de ninsorile abundente şi viscolite, prefecţii au stabilit în cadrul şedinţelor comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă să fie executate următoarele acţiuni:1. Identificarea unor resurse tehnice, materiale şi umane la nivelul persoanelor fizice, operatorilor economici şi altor instituţii de pe teritoriile administrative ale localităţilor pentru asigurarea intervenţiei operative la deszăpeziri şi alte situaţii de urgenţă;2. Pregătirea populaţiei în scopul participării active alături de forţele specializate la acţiunile întreprinse de autorităţi pentru normalizarea situaţiei în cazul căderilor masive de precipitaţii sub formă de zăpadă, prin înlăturarea nămeţilor în zonele limitrofe amplasării gospodăriilor individuale, inclusiv la operaţiunile de deblocare a uliţelor, străzilor şi altor elemente de infrastructură care asigură accesul spre comunităţi;3. Stabilirea, împreună cu autorităţile administraţilor publice locale, a unor măsuri pentru optimizarea activităţilor preventive şi de intervenţie, cu accent pe localităţile posibil a rămâne izolate perioade mai lungi de timp;4. Identificarea şi sprijinirea în funcţie de necesităţi şi posibilităţi a persoanelor nevoiaşe pentru asigurarea condiţiilor minime de conform termic în scopul prevenirii deceselor datorate frigului;5. Instruirea serviciilor publice voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă în vederea pregătirii corespunzătoare a mijloacelor de intervenţie, precum şi asupra măsurilor specifice de comportament, protecţie şi prim ajutor;6. Orientarea forţelor, mijloacelor şi materialelor pentru intervenţie, conform competenţelor, în funcţie de solicitări şi posibilităţi, pentru acoperirea întregului teritoriu al judeţului, in scopul prevenirii sau limitării efectelor blocajelor traficului de circulaţie;7. Pregătirea rezervelor de forţe şi mijloace, pentru a desfăşura activităţi operative temporare;8. Asigurarea colaborării şi sprijinului reciproc în executarea atribuţiilor specifice ce revin fiecărei instituţii / agent economic potrivit competenţelor, realizându-se totodată un schimb permanent de date şi informaţii cu privire la evoluţia situaţiei operative;9. Asigurarea timpului optim de răspuns a structurilor de intervenţie în situaţia producerii unor evenimente, în zona de responsabilitate, prin cooperarea la acţiunile de intervenţie a forţelor şi mijloacelor în raport cu distanţa faţă de obiective şi / sau posibilităţile de acces la locul intervenţiilor.Imagini video


Alte articole:
Skip to content