Situația intervenției MAI pentru limitarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice – ora 11:30

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne este în permanentă legătură cu autoritățile locale din cele 9 județe aflate în aria de incidență a atenționărilor hidrologice, asigurându-se că există o capacitate de intervenție ridicată în situații de urgență. Monitorizarea realizată la nivel național arată că, la ora 11:30, nu există persoane izolate, în sensul imposibilității de deplasare pentru asigurarea necesităților imediate sau aflate în situații medicale speciale de urgență.La acest moment, situațiile cauzate de ploi și viituri sunt în atenția prefecților, care au convocat comitetele pentru situații de urgență și au implicat structurile inspectoratelor pentru situații de urgență.La nivelul județelor unde sunt activate comitetele pentru situații de urgență, există rezerve de personal gata oricând să intervină în caz de nevoie. La această oră se acționează cu peste 200 de forțe și 64 de mijloace, incluzând aici autospeciale, utilaje grele și motopompe.Totodată, în comunele afectate de ploi sau viituri, sub coordonarea primarilor au fost informați cetățenii care locuiesc în zonele cu risc de inundații, pentru a se evita izolarea sau punerea în primejdie a vieții.Din informațiile comunicate în Centrul Operativ al M.A.I. situația persoanelor din comuna Lopătari, județul Buzău – satele Terca și Ploștina, este în atenția autorităților, fiind trimise la fața locului echipele de intervenție. Drumul comunal 159 a fost inundat după surparea unei secțiuni de mal al râului Slănic, însă aceasta nu este singura cale de comunicație cu respectivele localități, accesul în zonă putându-se face pietonal. Situația este permanent monitorizată și în localitățile prin care trece râul Jiu, unde local a fost declarat cod roșu de atenționare hidrologică. Prin grija autorităților locale situațiile punctuale care apar sunt raportate și monitorizate, fiind decisă intervenția pentru limitarea efectelor negative.În continuare, prefecții vor asigura autorităților locale, acolo unde este nevoie, completarea stocurilor de materiale pentru ridicarea unor diguri improvizate sau rigole de scurgere.Ministerul Afacerilor Interne are pregătită și posibilitatea intervenției pe calea aerului, cu elicopterele avute la dispoziție, atunci când situația din teren o va impune.


Alte articole:
Skip to content