În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:• 71 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 52 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini;• valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 7.400 lei;• au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 220.800 lei;• traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 110.600 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 28.700 treceri mijloace de transport. Nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 9 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 22 cetăţeni români din diferite motive legale.Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră – Biroul de Informare şi Relaţii Publice
Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore
Alte articole: