Situația operativă înregistrată la nivelul MAI

Conform raportărilor primite la Centrul Operativ al Ministerului Afacerilor Interne, la acest moment nu mai există niciun județ sub influența Codului portocaliu, iar în județele unde se mențin avertizări meteorologice, acestea se referă numai la intensificări ale vântului.În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat cu peste 800 de angajați din Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.Acțiunea operativă a forțelor M.A.I. a condus la salvarea și punerea la adăpost a mai multor persoane care necesitau ajutor, cum ar fi: – În județul Suceava, din cauza blocării unui autovehicul care transporta 15 copii și 3 cadre didactice, s-a intervenit pentru punerea la adăpost a acestora în Căminul Cultural din localitatea Grănicești;- În județul Neamț, pompierii salvatori au tractat un microbuz cu 15 copii care se deplasa pe DN15B și care, din cauza poleiului, nu se mai putea avansa spre localitatea Durău. Totodată, s-a acționat pentru deblocarea mai multor autoturisme și tiruri blocate pe DN2 Suceava, acțiunea fiind finalizată în jurul orei 4 dimineața.În 3 județe din Moldova – Botoșani, Suceava și Iași se intervine pentru deblocarea porțiunilor din cele 11 drumuri naționale închise în cursul zilei de ieri, dar și pentru reluarea traficului pe cele 21 de drumuri județene afectate de precipitațiile din ultimele 24 de ore.Peste 40 de echipe ale Electrica acționează în teren pentru remedierea avariilor la rețelele de distribuție a energiei electrice din cele 75 de localități afectate. Majoritatea localităților sunt situate în județele din Moldova – Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui.Structurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne vor continua misiunile de intervenție și ajutor pentru situații de urgență, în paralel cu acțiunile de deblocare a arterelor rutiere.


Alte articole:
Skip to content