Specialist din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, premiat la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială

Marţi, 18 martie 2014, la Teatrul Nottara din Bucureşti, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România a organizat prima ediţie a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială, eveniment la care Agenţia Naţională Antidrog a fost unul dintre parteneri. Gala s-a derulat în prezenţa a numeroase personalităţi din mediul instituţional şi neguvernamental, deputaţi, senatori şi secretari de stat din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Amfitrionul Galei a fost Andreea Marin. Evenimentul a sărbătorit în România Ziua Mondială a Asistenţei Sociale şi a recompensat performanţa şi excelenţa celor care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea asistenţei sociale şi la promovarea profesiei de asistent social. Totodată, evenimentul a marcat 20 de ani de la prima promoţie de asistenţi sociali şi 10 ani de la reglementarea profesiei, premiiând asistenţi sociali şi personalităţi care susţin asistenţa socială.În cadrul Galei Naţionale, a fost acordat Premiul Asistentul Social al Anului 2013 pentru contribuţia la dezvoltarea Asistenţei Sociale în România şi promovarea profesiei de Asistent Social. Pentru cele 18 premii care au fost decernate la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială, au fost nominalizate 570 de persoane, iar în etapa de vot online, s-au înregistrat 93.000 de voturi.Dintre cele 10 premii acordate la categoria “Asistenţi Sociali ai Anului 2013”, pentru Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor asociate infectiei HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale au fost înscrişi 19 candidaţi şi s-au înregistrat 3800 de voturi.În final, premiul a fost acordat doamnei Elena Doroftei, asistent social în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Neamţ.Colega noastră are o experienţă de 13 ani în domeniul asistenţei sociale şi de 9 ani în domeniul prevenirii/reducerii riscurilor asociate consumului de droguri. Din anul 2005 este asistent social în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, perioadă în care a arătat implicare şi profesionalism în realizarea activităţilor de prevenire a consumului de droguri, precum şi în lucrul direct cu persoane consumatoare de droguri.Totodată, premiul acordat colegei noastre onorează Agenţia Naţională Antidrog şi răsplăteşte eforturile instituţionale continue de a oferi servicii cât mai eficiente beneficiarilor programelor şi proiectelor noastre, prin insuflarea dorinţei de a atinge un înalt grad de profesionalism specialiştilor noştri. Ziua Mondială a Asistenţei Sociale este sărbătorită în a treia zi de marţi a lunii martie a fiecărui an. Agenţia Naţională Antidrog, asemenea Colegiului National al Asistenţilor Sociali şi Federaţiei Internationale a Asistenţilor Sociali (IFSW), a sărbătorit Ziua Mondială a Asistenţei Sociale, moment de reflecţie şi analiză, de promovare a profesiei la nivel naţional şi internaţional. DGA – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content