Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog, alături de elevi cu mesaje antidrog

Agenţia Naţională Antidrog, prin cele 47 de centre de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog de la nivel teritorial, a derulat o serie de activităţi de prevenire a consumului de droguri pentru a marca începutul anului şcolar 2012 – 2013.Agenţia Naţională Antidrog a pregătit, şi în acest an, elevilor şi cadrelor didactice proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, prin promovarea alternativelor de viaţă sănătoasă şi dezvoltarea abilităţilor de refuz al consumului acestor substanţe. Aceste proiectele se adresează elevilor pe cicluri de şcolarizare (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) şi conţin teme adaptate nivelului lor de înţelegere şi asimilare.În această primă zi de cursuri, specialiştii agenţiei s-au aflat în mijlocul elevilor pentru a le transmite mesaje antidrog ce au avut ca scop informarea şi conştientizarea efectelor pe care le produce consumul de droguri şi de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive asupra organismului.Cu această ocazie, reprezentanţii centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog au continuat implementarea campaniei naţionale de prevenire a consumului de droguri, cu accent pe substanţele noi cu proprietăţi psihoactive – „PREA REBEL SĂ FII CONDUS!”, campanie care promovează serviciile oferite de sistemul naţional integrat de prevenire şi asistenţă a consumatorilor de droguri. În acest sens, în cadrul acţiunilor de prevenire în şcoli şi licee a fost prezentat elevilor şi cadrelor didactice spotul ce însoţeşte campania. În unele unităţi de învăţământ, a fost vizionat şi filmul documentar: „Drogurile, viaţă pe contrasens”. Astfel, pe parcursul celor 50 de minute de film, personalităţi din domeniul antidrog, specialişti în substanţe psihotrope, precum şi consumatori de droguri aflaţi în evidenţele Agenţiei Naţionale Antidrog au împărtăşit celor prezenţi diverse mesaje cu privire la fenomenul drogurilor.De asemenea, în unităţile şcolare au fost amenajate puncte de informare cu privire la efectele drogurilor, iar specialiştii agenţiei, împreună cu voluntarii antidrog, au discutat cu elevii despre tipurile campaniilor de prevenire care doresc să fie implementate. Elevii au avut ocazia să facă propuneri în acest sens, introduse într-o urnă special amenajată.Totodată, în şcolile implicate, în mod concomitent, în pauza mare, au fost difuzate piese muzicale cu mesaj antidrog, iar voluntarii Agenţiei Naţionale Antidrog au interacţionat cu colegii lor pentru a le explica rolul şi modul în care sunt invitaţi să participle la proiectele şi evenimentele antidrog.A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut