Suspect de evaziune fiscală, înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii, reţinut

Un tânăr de 23 de ani, din Şimleu, este suspectat de poliţiştii din cadrul I.P.J. Sălaj că, pretinzând că are cunoştinţe medicale, a înşelat bolnavi de cancer, vânzându-le medicamente „miraculoase”. Totodată este suspectat că şi-a declinat calitatea de detectiv particular, fără a absolvi niciun curs în acest sens şi a înşelat statul român cu peste 1 milion de lei, neînregistrând în contabilitate venituri de peste 3,3 milioane lei. În fapt, tânărul este suspectat de poliţişti că a achiziţionat pe internet două domenii sanitare şi, deşi nu avea studii medicale, a postat informaţii referitoare la firma pe care o administra, ca fiind un centru medical de tratare a cancerului cu ajutorul veninului de scorpion. Profitând de disponibilitatea omului bolnav de a încerca orice remediu de tratare a cancerului, P.D. a livrat prin curierat, contra unor sume cuprinse între 500 şi 13.000 de lei, diverse medicamente încasând, prin virament, 47.440 de lei. Ulterior, o parte din persoanele înşelate, după ce şi-au dat seama că „medicamentele” achiziţionate nu le-au fost de ajutor în tratarea cancerului, au sesizat poliţia şi s-au constituit parte civilă.O altă ocupaţie a tânărului era aceea de detectiv particular, activitate pe care o practica, deşi nu era autorizat conform Legii 329/2003. Acesta a efectuat, fără drept, investigaţii ca şi detectiv particular, pentru diferite persoane care l-au angajat, solicitând şi obţinând date cu caracter personal şi documente de la diferite instituţii publice. De asemenea, în perioada 2008-2011, în calitate de administrator al unei firme, a emis 653 de facturi către 5 firme, având ca obiect prestări servicii, vânzări sau achiziţii de bunuri, în valoare totală de 3.241.024 lei (valoarea TVA aferentă fiind de 670.408), fără a le înregistra în contabilitate. Contravaloarea acestor facturi a fost încasată în numerar, pe bază de chitanţă. Reprezentanţii legali ai acestor firme sunt cercetaţi de poliţişti, pentru a se stabili legalitatea şi realitatea acestor operaţiuni. Totodată, din cercetări a reieşit că, prezentându-se drept specialist în medicină complementară, cu diferite competenţe, în perioada anilor 2010 – 2011, a mai încasat de la mai multe persoane 100.005 lei, reprezentând contravaloarea de analiză a dosarelor medicale şi stabilirea diagnosticului, respectiv a tratamentului ce se impunea. Suma a fost colectată în două conturi bancare, din aceasta fiind ridicată în numerar 92.513 lei. Prin neînregistrarea operaţiunilor în evidenţele contabile, P.D. a prejudiciat bugetul statului cu 1.221.904 lei.În urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii şimleuani l-au reţinut ieri pe tânăr, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, înşelăciune în formă continuată şi exercitarea fără drept a unei profesii, în cursul acestei zile urmând a fi prezentat Tribunalului Sălaj, cu propunere de arestare preventivă. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut