Suspect de fraude cu carduri bancare, depistat de poliţişti

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au depistat un tânăr de 30 de ani, din Caracal, judeţul Olt, suspectat de operaţiuni frauduloase cu carduri bancare.Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie 2012 – ianuarie 2013, suspectul a efectuat numeroase tranzacţii prin intermediul internetului (către comercianţi on-line din România), folosind datele unor carduri bancare, fără a avea consimţământul titularilor acestora. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, instrumentele de plată ale căror date erau utilizate fraudulos au fost emise de bănci din ţară, fiind depistat ca punct de compromitere un centru comercial din Bucureşti, unde suspectul era angajat.Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate au efectuat astăzi, 13 februarie, în baza autorizaţiei emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, o percheziţie domiciliară la locuinţa suspectului.În urma percheziţiei au fost ridicate mai multe bunuri achiziţionate de suspect prin efectuarea operaţiunilor frauduloase cu carduri, fiind identificate totodată şi date ale unor carduri bancare. În cauză, prejudiciul identificat până în prezent se ridică la 15.000 de lei.Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content