Suspecţi de clonare de carduri, depistaţi

Mai multe persoane din Craiova, suspectate că au efectuat retrageri frauduloase de numerar prin intermediul unor carduri clonate, au fost depistate în urma a şapte percheziţii.În urma unei investigaţii care a durat opt luni, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, cu sprijinul B.C.C.O. Craiova şi D.G.I.P.I au destructurat o grupare specializată în confecţionarea de echipamente de copiere a cardurilor bancare la ATM-uri, falsificarea instrumentelor de plată electronică şi efectuarea de retrageri frauduloase de numerar.La data de 7 decembrie a.c., cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei au fost efectuate percheziţii în Craiova, la locuinţele a şapte persone, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani.În urma acestor activităţi au fost identificate şi ridicate componente electronice şi dispozitive destinate fraudării cardurilor bancare, carduri falsificate, hard-disck- uri, medii de stocare optice, laptopuri, articole vestimentare purtate de cei în cauză în momentul instalării dispozitivelor la ATM-uri.Din anchetă a rezultat că grupul infracţional era format din şapte suspecţi, toţi din Craiova. Aceştia confecţionau echipamente electronice, le asamblau şi realizau dispozitive identice ca mărime şi culoare cu părţile componente ale bancomatelor. Dispozitivele în cauză erau instalate pe ATM-uri, unde astfel erau copiate informaţiile de pe banda magnetică a cardurilor, precum şi codul PIN aferent. Datele obţinute erau prelucrate şi inscripţionate pe cartele PVC cu bandă magnetică sau pe cartele de metrou şi ulterior erau folosite pentru retrageri frauduloase de numerar la ATM-uri din ţară.Începând cu luna aprilie 2011, membrii grupării sunt suspectaţi că au instalat de 10 ori dispozitive de skimming la ATM-uri din Bucureşti, Piteşti, Cluj-Napoca, Turnu Severin şi Râmnicu Vâlcea. În urma retragerilor frauduloase de numerar efectuate cu clone ale cardurilor bancare copiate a fost creat un prejudiciu estimat până în prezent la 50.000 lei.Cei şapte suspecţi sunt cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică, punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate, deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces neautorizat la un sistem informatic. Pe numele a cinci dintre suspecţi au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Pentru doi dintre ei, vor fi solicitate mandate de arestare preventivă în lipsă, întrucât se sustrag urmăririi penale.Poliţiştii B.C.C.O. Bucureşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală continuă cercetările în cauză.Imagini de la caz vor fi postate pe site-ul www.politiaromana.roI.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content