Suspecţi de comiterea de infracţiuni cu violenţă, arestaţi

7 persoane au fost arestate preventiv de magistraţi şi alte două au fost reţinute, în această dimineaţă, de poliţiştii gălăţeni. / Cele nouă persoane sunt suspectate de implicare în incidentul care a avut loc la data de 1 octombrie a.c., în localitatea Umbrăreşti, judeţul Galaţi, în urma căruia o persoană a murit şi alte două au fost rănite. Ieri dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Intervenţii Rapide, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, sprijiniţi de jandarmii gălăţeni, au efectuat 29 de percheziţii, pe raza judeţelor Galaţi şi Brăila. 25 de persoane au fost aduse la sediul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi pentru a fi audiate în legătură cu incidentul ce a avut loc în seara zilei de 1 octombrie a.c., pe raza localităţii Umbrăreşti, judeţul Galaţi, în urma căruia o persoană a decedat şi alte două au fost rănite.În urma probatoriului administrat în cauză, magistraţii Tribunalului Galaţi au emis astăzi, mandate de arestare preventivă pentru şapte persoane, acestea fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, port fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a unor obiecte interzise, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.Continuând investigaţiile, în această dimineaţă, alte două persoane suspecte în cauză, care se sustrăgeau cercetărilor, au fost reţinute de poliţişti şi aduse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi pentru audieri, urmând ca la finalul acestora să se dispună cu privire la starea lor de libertate.Se continuă cercetările şi faţă de alte persoane, în vederea stabilirii participaţiei la comiterea faptelor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Sari la conținut