Suspecţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe, prinşi de poliţişti

Trei persoane sunt suspectate de poliţiştii din cadrul I.P.J. Olt că au sustras, din mai multe locuinţe, bunuri în valoare de 18.000 de lei. / Doi dintre suspecţi au fost arestaţi preventiv.Poliţiştii de la Postul de Poliţie Drăghiceni din cadrul I.P.J. Olt efectuează cercetări faţă de trei tineri, cu vârste între 17 şi 19 ani, din comuna Drăghiceni, suspectaţi de comiterea, în cursul anului 2013, a mai multor furturi din locuinţe şi societăţi comerciale.În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că doi dintre tineri, de 17, respectiv 19 ani, prin forţarea unui geam, ar fi pătruns într-o locuinţă din localitatea Drăghiceni, de unde au sustras băuturi alcoolice, aparatură electronică şi produse cosmetice, în valoare de 3.000 de lei.Extinzând investigaţiile, a reieşit că, în cursul anului 2013, cei doi suspecţi, împreună cu cel de-al treilea, de 18 ani, prin efracţie, ar fi pătruns în alte patru locuinţe şi o societate comercială, din aceeaşi localitate, de unde au sustras bunuri în valoare de 15.000 de lei. Ieri, în urma probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Caracal a dispus arestarea preventivă a suspecţilor de 17 şi 19 ani, şi măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 30 zile, pentru celălalt suspect, de 18 ani, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.Tinerii reţinuţi au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Olt.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut