Suspecţi de contrabandă cu ţigarete, prinşi

Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor şi ai Poliţiei oraşului Strehaia din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, în baza unor informaţii furnizate de ofieţri ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), au organizat ieri, 29 septembrie, în jurul orei 15.45, pe DN 6, un filtru în comuna Tâmna, pentru prinderea unor suspecţi de contrabandă cu ţigări.La acţiune au participat, alături de poliţişti, şi lucrători ai D.J.A.O.V. Mehedinţi.Astfel s-a reuşit oprirea în trafic a unui autoturism, în care se aflau Gr. Ionel, de 31 de ani şi F. Ovidiu, de 43 de ani, ambii din oraşul Filiaşi. În urma controlului efectuat asupra maşinii, poliţiştii au găsit în portbagaj 19.600 de ţigarete (980 de pachete) marcate cu timbru de Serbia.Produsele din tutun, precum şi autoturismul au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor şi predată D.J.A.O.V. Mehedinţi, iar autoturismul utilizat de suspecţi la transportul ţigărilor de contrabandă a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Mehedinţi. Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiindu-le întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal de mărfuri accizabile nemarcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10000 ţigarete, fapte prevăzute şi pedepstite de art. 9, alin. 1, lit. a, din Legea 241/2005, art. 270 alin 3 din Legea 86/2006 şi art 296 ind. 1 alin 1, lit. l din Legea 571/2003. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut