Suspecţi de falsificări de carduri, identificaţi

Patru tineri din Reşiţa sunt cercetaţi de oamenii legii întrucât sunt suspectaţi că fac parte dintr-un grup specializat în comiterea de infracţiuni informatice. Suspecţii au efectuat operaţiuni financiare în mod fraudulos, prin utilizarea unor carduri contrafăcute.Poliţişti din cadrul B.C.C.O. Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin şi Serviciului Public Poliţie Comunitară Reşiţa, au identificat patru tineri suspectaţi că fac parte dintr-un grup specializat în săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, în principal efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prin utilizarea unor carduri contrafăcute.În fapt, în seara zilei de 12 aprilie a.c., o patrulă a Serviciului Public Poliţie Comunitară din cadrul Primăriei Municipiului Reşiţa a observat patru persoane care prezentau un comportament suspect în jurul unui bancomat din zona Victoria. La apariţia poliţiştilor comunitari, trei au reuşit să scape, iar unul a fost imobilizat. Asupra suspectului, N.R., au fost găsite mai multe carduri ce păreau a fi contrafăcute. Cazul a fost preluat de poliţiştii SCCO şi procurorii DIICOT care au demarat cercetări, găsind la mai multe bancomate carduri contrafăcute.În baza probatoriului administrat, la data de 12 aprilie a.c., N.R. a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar a doua zi, Tribunalul Caraş-Severin a emis faţă de acesta mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.În continuare, în urma investigaţiilor efectuate au fost identificaţi şi ceilalţi trei suspecţi: B.C., de 32 de ani, J.C., de 22 de ani şi M.S., de 20 de ani, toţi din Reşiţa, care s-au ascuns într-o comună de lângă Reşiţa. Ieri, poliţiştii au efectuat percheziţii domiciliare la locuinţele din municipiul Reşiţa ale lui B.C. şi J.C., fiind ridicate în vederea cercetărilor mai multe medii de stocare şi diverse înscrisuri.Aceştia au fost conduşi pentru audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraş-Severin.Faţă de cele trei persoane a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 ore urmând a fi prezentaţi astăzi Tribunalului Caraş-Severin, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat şi a mai multor infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, fapte prevăzute cu pedepse de până la 12 ani de închisoare.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICEE-mail: presa@politiaromana.roTelefon: / Fax: 021-316.66.65


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut