Suspecţi de furt, reţinuţi de poliţişti

12 persoane sunt suspectate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Argeş de comiterea infracţiunilor de furt calificat, şantaj, tăinuire, violare de domiciliu, favorizarea infractorului şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă. 10 dintre acestea au fost reţinute. La data de 12 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Argeş, împreună cu poliţişti ai Postului de Poliţie Teiu şi Secţiei de Poliţie Rurală Rociu, cu sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S. Argeş, au efectuat două percheziţii la locuinţele unor persoane din comuna Teiu, judeţul Argeş. De asemenea, poliţiştii au pus în aplicare 12 mandate de aducere.În fapt, în perioada 10 – 31 octombrie 2012, suspecţii ar fi sustras diferite bunuri din autotiruri, precum şi motorină din rezervoarele mai multor autovehicule staţionate pe raza municipiului Piteşti sau în zona benzinăriilor de pe autostrada A1.Ulterior, o parte dintre suspecţi au ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, cât şi prin intermediari, mai mulţi martori, urmărind să determine mărturia mincinoasă a acestora, care să-i disculpe cu privire la infracţiunile de furt calificat, fără a reuşi, însă, acest lucru.Suspecţii au fost conduşi la sediul I.P.J. Argeş, în vederea audierii, fiind cercetaţi pentru infracţiunile de furt calificat, şantaj, încercare de a determina mărturia mincinoasă, tăinuire, complicitate la tăinuire, violare de domiciliu şi favorizarea infractorului.În urma probatoriului administrat în cauză, 10 dintre aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Judecătoriei Topoloveni, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de alţi doi suspecţi, s-a dispus cercetarea în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut