Peste 330 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a trei zile. / De asemenea, au fost aplicate peste 9.400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 2.000.000 de lei. În perioada 28-30 iunie a.c., la nivel naţional, poliţiştii au efectuat 88 de percheziţii, 1.326 de controale, 298 filtre şi 16 razii.Poliţiştii au prins 338 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 45 au fost reţinuţi şi 11 arestaţi. Totodată, au găsit 2 autoturisme semnalate ca fiind furate şi au ridicat în vederea confiscării 5 arme şi 32 bucăţi de muniţie.Au fost aplicate 9.456 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.999.079 de lei și a confiscat bunuri în valoare de 318.074 de lei.În cadrul măsurilor luate pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, polițiștii au aplicat 1.384 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. De asemenea, au aplicat 313 de sancțiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite și 17 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Pentru abateri la regimul rutier, polițiștii au aplicat 7.387 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (66 pentru consum de alcool şi 2.924 pentru încălcarea vitezei). De asemenea, au reţinut 338 de permise de conducere şi au retras 191de certificate de înmatriculare. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice
Suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti
Alte articole: