Suspecti de inselaciuni cautati de politisti

Doi bihoreni sunt suspectaţi că ar fi provocat un prejudiciu de peste 650.000 de lei prin înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.În cursul acestei săptămâni, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de C.I.L. şi C.L., ambii de 31 de ani, din comuna Bratca, Judeţul Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. 2, 3 şi 5, cu aplicarea art. 41, alin. 2 şi art. 42 din Codul Penal.Cei doi bihoreni sunt suspectaţi că, în cursul lunii octombrie 2009, în calitate de administrator, respectiv director ai unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, ar fi achiziţionat diferite mărfuri, precum materiale de construcţii, diverse uleiuri minerale, aparate electrocasnice, îngrăşăminte etc. – de la 12 societăţi comerciale din judeţele Bihor, Hunedoara, Giurgiu, Vâlcea, Constanţa, Timiş şi Bucureşti. Pentru plata acestora au fost emise file CEC şi Bilete la Ordin care au fost refuzate la plată din cauza lipsei de disponibil în cont şi a faptului că firma se afla în interdicţie bancară.Cei doi sunt acuzaţi că au urmărit şi reuşit să obţină astfel foloase materiale injuste în sumă totală de peste 650.000 de lei. Mărfurile achiziţionate au fost valorificate ulterior fără forme legale, la preţuri inferioare celor de achiziţie, iar banii astfel rezultaţi au fost folosiţi în interes personal de către cei doi suspecţi.Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a fraudelor cu suspecţii în stare de libertate, în vederea documentării întregii lor activităţi infracţionale şi pentru recuperarea prejudiciului. Cei doi suspecţi se sustrag urmăririi penale.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut