Suspecţi de trafic de droguri, prinşi în flagrant

Doi tineri constănţeni au fost surprinşi în flagrant de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog, în timp ce încercau să vândă droguri, în apropierea unui liceu din judeţul Constanţa.La data de 20 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa i-au surprins în flagrant pe D. Mugurel, de 26 de ani, din oraşul Techirghiol şi R. Cristian, de 21 de ani, din localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa, în timp ce deţineau în autoturismul cu care se deplasau, 60 de pliculeţe ce conţineau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.Din investigaţiile efectuate, a reieşit că aceştia intenţionau sa vândă pliculeţele consumatorilor, cu sume cuprinse între 10 – 15 lei/plic.Cercetările au fost continuate de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa – Serviciul Antidrog şi procurori D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Constanţa. În urma probatoriului administrat, faţă de suspecţi s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut