Suspecţi de trafic de persoane, cercetaţi

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi procurorii D.I.I.C.O.T. au descins astăzi la locuinţele a două persoane, suspectate că au racolat şi exploatat sexual două tinere, pe raza municipiului Buzău. Unul dintre suspecţi a fost reţinut.Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Buzău, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr de 28 de ani şi a soţiei acestuia, în vârstă de 21 de ani, din comuna Berca, suspectaţi de trafic de persoane. Cei doi sunt suspectaţi că, în perioada aprilie – iunie 2012, au racolat, transportat în Cipru şi exploatat sexual pe teritoriul acestei ţări o buzoiancă de 22 de ani, activitatea infracţională fiind continuată pe raza municipiului Buzău, după reîntoarcerea în ţară. De asemenea, cei doi soţi ar mai fi recrutat, găzduit şi exploatat sexual pe raza municipiului Buzău şi o adolescentă în vârstă de 17 ani, banii obţinuţi fiind însuşiţi de membrii grupării şi ulterior folosiţi în achiziţionarea de bunuri şi a unui autoturism. În ziua de 16 ianuarie 2013, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au efectuat două percheziţii domiciliare în municipiul Buzău, în urma cărora au fost depistaţi cei doi. Au fost ridicate mai multe bunuri şi înscrisuri şi indisponibilizate un autoturism şi alte bunuri. În urma probatoriului administrat în cauză, a fost luată măsura reţinerii împotriva suspectului de 28 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi asociere în vederea comiterii acestor fapte, urmând a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Împotriva suspectei şi a tinerei de 22 de ani a fost luată măsura obligării de a nu părăsi localitatea, soţia suspectului fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, proxenetism şi asociere în vederea comiterii acestor fapte, iar cealaltă tânără sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
Skip to content