Suspecţi de trafic internaţional de droguri de risc, reţinuţi

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bucureşti şi Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat o reţea specializată în trafic internaţional de droguri, pe ruta Spania-România. Trei suspecţi au fost prinşi în flagrant, având asupra lor 8 kg. de cannabis. Ieri, poliţiştii Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au depistat, în flagrant, pe raza municipiului Piteşti, trei tineri, cu vârste între 28 şi 35 de ani, în timp ce transportau, într-un autoturism, opt kg. de cannabis.În cauză există suspiciunea rezonabilă că, suspecţii, aflându-se în Spania, ar fi procurat de la o altă persoană 15 calupuri cu cannabis, pe care le-au transportat în România, în vederea comercializării pe raza municipiului Bucureşti.Valoarea de piaţă a drogurilor se ridică la 50.000 de euro.De asemenea, au mai fost ridicate, pentru cercetări, 3 telefoane mobile, 3 cartele sim şi 900 de euro.În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T – Structura Centrală au dispus, în cursul acestei zile, măsura preventivă a reţinerii faţă de cele trei persoane, urmând să fie prezentate Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bucureşti şi Piteşti şi procurorii D.I.I.C.O.T. continuă activităţile specifice în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a membrilor reţelei de traficanţi.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut