Suspecţi de trafic internaţional de droguri, depistaţi

Aproape 12 kilograme de cannabis, în valoare de aproximativ 600.000 lei, au fost ridicate în urma a trei percheziţii în Arad şi a unui flagrant. Trei persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de risc şi trafic internațional de droguri de risc.În urma activităţilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad a fost destructurat un grup infracţional din Arad, suspectat de comercializarea de cannabis, pe raza municipiului. Ieri, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au surprins în flagrant doi bărbaţi care intrau în posesia unui colet expediat din Spania în care se aflau disimulate 344 grame de cannabis. În urma extinderii cercetărilor, s-au efectuat trei percheziţii domiciliare, iar la unul dintre imobilele verificate au fost depistate 11.5 kg. de canabis.În urma cercetărilor şi a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în acest caz, sunt implicate persoane cu vârste cuprinse între 31 şi 34 de ani. Toţi cei în cauză au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentaţi magistraţilor Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc şi trafic internațional de droguri de risc.Valoarea drogurilor depistate este de aproximativ 600.000 lei.IGRP – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content