Suspecţi de trafic internaţional de persoane, prinşi

11 persoane suspectate de trafic de persoane pe relaţia România-Austria-Italia au fost depistate de poliţişti. / 24 de tinere cu vârste între 17 şi 29 de ani le-au căzut victime. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, cu sprijinul ofiţerilor din Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău, au documentat activitatea infracţională a unui grup organizat care se ocupa cu traficul de persoane. Astfel, au fost identificate 11 persoane din localităţile Grebănu şi Râmnicu Sărat, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, care sunt suspectaţi că, în perioada 2009 – 2010, au racolat, transportat şi exploatat sexual pe relaţia Italia şi Austria 24 de tinere. Victimele, cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, au fost determinate să practice prostituţia „la stradă” în cele două ţări, în folosul membrilor grupării.În luna iulie 2010, în baza cooperării între poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău şi autorităţile din Italia şi Austria, cinci membri ai grupării au fost prinşi pe teritoriul Italiei, asupra lor fiind găsite importante sume de bani provenite din trafic de persoane.Activitatea de documentare a continuat pe teritoriul României, iar în ziua de 11 august a.c., s-a organizat amplă acţiune pe raza comunei Grebănu, cu blocarea localităţii şi efectuarea a şapte percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor care se aflau în ţară, în activităţile desfăşurate fiind angrenate şi efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău (poliţişti de investigaţii criminale, investigare a fraudelor, ordine publică, poliţie rutieră şi luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă).Au fost depistaţi şase suspecţi, de la domiciliile cărora au fost ridicate mai multe bunuri, înscrisuri şi valori şi trei autoturisme de lux, ce urmează a fi indisponibilizate.În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de cei şase membri ai grupării, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.În baza probatoriului administrat în cauză de poliţişti, procurorii Biroului Teritorial Buzău al D.I.I.C.O.T. au luat măsura reţinerii faţă de suspecţi, iar la data de 12 august a.c. Tribunalul Buzău a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 21 de kilograme de droguri, descoperite de polițiști și procurori. Detalii aici

Peste 1.600 de misiuni de asistență medicală în ultimele 24 de ore

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

1.027 de posibile infracțiuni au fost semnalate

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.458 de evenimente.

Intervenția ministrului Afacerilor interne, Cătălin Predoiu, la Euronews România, în urma reuniunii informale JAI de la Budapesta. Detalii aici

Sari la conținut