Suspecţi pentru plasare de valută falsă, reţinuţi

Patru persoane suspectate că au introdus în ţară şi au încercat să plaseze 5.000 de euro falşi au fost arestate. / Doi dintre suspecţi au fost prinşi de poliţişti, în flagrant, în timp ce încercau să efectueze un schimb valutar cu două bancnote în cupiură de 50 de euro, care aveau aceeaşi serie. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au identificat şi reţinut un grup de persoane suspectat că a deţinut şi a încercat să pună în circulaţie bancnote false, în valoare de aproximativ 5.000 de euro.În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, au rezultat indicii că în perioada 1-2 decembrie a.c., în mod repetat, M. David, de 18 ani, S. Daniel, de 20 de ani, B. Marius, de 18 ani şi Ţ. Slobodan, de 39 de ani, toţi din judeţul Arad, au plasat mai multe bancnote în cupiură de 50 de euro, în staţii de distribuţie carburanţi, baruri sau magazine de tip alimentar.Doi dintre suspecţi, M.David şi S. Daniel au fost prinşi în flagrant de poliţişti în timp ce încercau să efectueze un schimb valutar în oraşul Sântana, asupra lor fiind găsite două bancnote de 50 de euro, având seriile identice. Ulterior, la percheziţia corporală efectuată asupra acestora, au mai fost găsite alte 86 de bancnote de 50 de euro, cu serii identice.În urma extinderii cercetărilor au fost identificate şi celelalte persoane suspectate de implicare în plasarea valutei false şi au fost recuperate bancnotele, în valoare de aproximativ 400 de euro, pe care acestea au reuşit să le plaseze pe piaţă.De asemenea, s-a mai stabilit faptul că valuta falsă pe care grupul încerca să o plaseze a fost introdusă în ţară de către M. David, la data de 30 noiembrie a.c., care a venit din Grecia.Pe numele celor patru bărbaţi a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals de monedă în modalitatea punerii în circulaţie de monedă falsificată.Trei din aceste persoane, respectiv M.David, S.Daniel şi B.Marius au fost reţinute pe bază de ordonanţă de reţinere după care, fiind prezentate instanţei de judecată, pe numele acestora Judecătoria Chişineu Criş a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
Sari la conținut