Sute de mii de ţigarete de contrabandă, confiscate

Poliţiştii giurgiuveni au descoperit, într-un autocamion, 400.000 de ţigarete de contrabandă ce urmau să fie comercializate pe teritoriul României. Ţigaretele au fost confiscate, iar autovehiculul confiscat.La data de 6 iunie a.c., poliţiştii de la Poliţia Municipiului Giurgiu au oprit pentru control, în municipiul Giurgiu, un autocamion cu remorcă, condus de un tânăr de 26 de ani, din judeţul Argeş.Existând suspiciuni cu privire la bunurile transportate şi provenienţa acestora, mijlocul de transport a fost condus de poliţişti în Vama Giurgiu, unde, în prezenţa lucrătorilor din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Giurgiu şi ai comisarilor Gărzii Financiare Giurgiu s-a procedat la desigilarea acestuia şi efectuarea unui control fizic al mărfurilor transportate.Cu ocazia controlului, în interiorul compartimentului de transport marfă, printre alte bunuri, au fost descoperite 80 de baxuri cu ţigări, conţinând 20.000 de pachete (400.000 de ţigarete), care nu purtau timbre de marcaj fiscal şi care urmau să fie comercializate pe teritoriul României.Reprezentanţii Gărzii Financiare au estimat prejudiciul la aproximativ 50.000 de euro, reprezentând contravaloarea accizelor aferente. Ţigaretele au fost confiscate, iar autovehiculul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Pe numele conducătorului auto s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate corespunzător, peste limita a 10.000 ţigarete. I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii de frontieră români au participat, împreună cu autorități din mai multe țări, la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în trafic de migranți

Bărbat urmărit național  – depistat de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Mandate de aducere puse în aplicare de polițiștii Capitalei. Detalii aici

Verificări ale polițiștilor de la Autostrăzi, pentru siguranța traficului

Opt camioane încărcate cu materiale de cazarmament pregătite pentru sprijinirea comunităților din județul Galați

Acțiuni în zona aeroporturilor, pentru verificarea transportului de persoane

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Sari la conținut