Tablouri realizate de o poliţistă română, vândute la licitaţie, pentru poliţiştii din Congo

O poliţistă română, aflată în misiune în Congo, şi-a expus tablourile în scop umanitar, organizând, prin contribuţia efectivă a poliţiştilor români – membri ai contingentului, un eveniment menit să îmbunătăţească situaţia Poliţiei Naţionale Congoleze.Expoziţia de tablouri de artă plastică abstractă, realizate de comisar-şef de poliţie Luminiţa Popescu, intitulată „Un zâmbet în Congo”, vine ca o ameliorare a stării sociale din Congo. Tablourile sunt vândute la licitaţie, iar banii au ca destinaţie construirea şi dotarea unei grădiniţe pentru copiii poliţistelor congoleze. Dincolo de munca de reformare a poliţiei congoleze şi de formare a membrilor acesteia, misiune pe care componenta Poliţie MONUSCO este chemată să şi-o asume şi pe care o execută cu profesionalism de peste 15 ani, poliţiştii congolezi depăşesc cu greu o vulnerabilitate socială. Încercând să găsească soluţii şi să aducă un sprijin pentru poliţiştii din Congo, Comitetul de Femei UNPOL, prin intermediul preşedintei sale, comisar-şef de poliţie Luminiţa POPESCU, a propus iniţierea unui proiect de construcţie şi dotare a unei grădiniţe, în beneficiul poliţistelor congoleze, încadrate într-un comisariat din Goma, oraş aflat în estul Republicii Democrate Congo.Proiectul UNPOL constă în organizarea unei expoziţii la licitaţie, o expoziţie de 12 lucrări, realizate de poliţista aflată în misiune şi vine în sprijinul consolidării capacităţii pe care componenta Poliţie MONUSCO îl acordă personalului Poliţiei Naţionale Congoleze, în acord cu prevederile Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.Motivaţia principală a fost aceea a necesităţii de a încuraja prezenţa femeilor în cadrul forţelor de poliţie congoleze.Expoziţia propriu-zisă, „Un zâmbet pentru Congo” va fi acompaniată şi de o expoziţie de fotografii ce redau aspecte din activitatea poliţiştilor Naţiunilor Unite.Un prim pas a fost făcut. Două dintre tablourile poliţistei, intitulate „DELICATESSE” / „Delicateţe” şi „QUI CRAIGNE LE ROUGE ?” / „Cine se teme de roşu ?”, au fost trimise la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, pentru a fi înmânate de către şeful componentei Poliţie MONUSCO, domnul general de divizie Pascal CHAMPION, Secretarului-General al ONU, domnul Ban Ki-Moon şi şefului DPKO (Department of Peacekeeping Operations), domnul Herve Ladsous, cu ocazia prezentării raportului anual în fata Consiliului de Securitate.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut