Temele de actualitate ale MAI discutate de ministrul Petre Tobă cu reprezentanții sindicali

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a avut astăzi o întâlnire cu membrii din conducerea sindicatelor reprezentative la nivelul MAI, în care s-au trecut în revistă prioritățile ministerului pentru perioada imediat următoare și au fost discutate temele de interes comun privind angajații ministerului.Reducerea deficitului de personal – concursurile pentru posturile rămase neocupate se vor relua în această varăPrincipala temă a discuțiilor a vizat problema deficitului de personal din MAI și etapele viitoare ale programului de reducere a acestui deficit, care, în momentul de față, se ridică la aproximativ 15.000 de polițiști, pompieri, jandarmi sau polițiști de frontieră. Până în prezent, în urma concursurilor desfășurate pentru încadrarea din sursă externă s-au încadrat peste 2.200 de noi angajați – 1.707 polițiști din sursă externă și 516 prin rechemarea în activitate, urmând ca în luna iulie să fie încadrați 1.455 ofițeri și agenți, reprezentând promoția acestui an a școlilor MAI. Cu toate acestea, numărul angajaților MAI care au solicitat ieșirea la pensie în acest an depășește 5.000 de cadre, ceea ce presupune inițierea rapidă a celorlalte etape de încadrări, atât de specialiști, cât și de polițiști din sursă externă. În acest sens, pentru locurile rămase neocupate în urma concursurilor vor fi organizate alte concursuri în această vară.Polițiștii și jandarmii care asigură paza secțiilor de votare vor primi indemnizații de protocol la fel ca toți cei implicați în activitățile din secțiile de votareO altă temă a discuțiilor cu reprezentanții sindicali a vizat gestionarea corespunzătoare a perioadei rămase până la alegerile locale, ministrul afacerilor interne anunțând că la aceste alegeri întregul personal care se va afla în paza secțiilor de votare va primi indemnizația pentru cheltuieli de protocol pentru ziua alegerilor, în mod asemănător cu toți cei implicați în activitățile din secțiile de votare (membrii birourilor electorale de circumscripție și ai birourilor electorale ai secțiilor de votare, personalul tehnic auxiliar, statisticienii și operatorii de calculator).Un nou centru de tratament la TășnadReprezentanții sindicatelor au fost anunțați că pentru perioada de vară MAI a reabilitat cele două hoteluri de pe litoral, care în prezent oferă condiții mult mai bune de cazare și servire a mesei, iar în scurt timp va fi inițiat un proiect de act normativ pentru transformarea unității de jandarmi din Tășnad într-un centru de tratament destinat angajaților MAI. Pentru deservirea acestui centru, dar și pentru nevoile celorlalte centre medicale ale MAI, vor fi desfășurate concursuri pentru încadrarea de medici și personal sanitar.În același domeniu al investițiilor realizate de MAI, ministrul Petre Tobă a anunțat că au fost reabilitate 126 de posturi de poliție comunală de la începutul anului și până în prezent, iar în perioada următoare vor fi achiziționate și mai multe autospeciale destinate muncii operative. Totodată, ministrul afacerilor interne a anunțat că au început demersurile pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru arestul suprateran din București.Întâlnirea de astăzi se înscrie în menținerea unui dialog permanent cu organizațiile sindicale reprezentative la nivelul MAI, practică pe care ministrul afacerilor interne a inițiat-o de la preluarea mandatului, la aceasta participând reprezentanți ai Federației Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual, Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România “Alexandru Ioan Cuza”, Federația Națională a Sindicatelor din Poliție SED LEX și Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual FORȚA LEGII.


Alte articole:
Skip to content