Testarea tehnicilor de intervenție în descarcerare și acordare a primului ajutor calificat

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa, în colaborare cu Grupul Renault România şi Fundaţia pentru SMURD, organizează, în perioada 23-26 august a.c., Faza naţională a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat.Evenimentul, aflat la cea de-a V–a ediţie, reuneşte cele mai bune echipaje din 13 inspectorate pentru situaţii de urgenţă (Alba, Argeş, Bihor, Braşov, Bucureşti-Ilfov, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sibiu şi Vâlcea), precum şi echipajele reprezentative ale Facultăţii de Pompieri – Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti şi Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova. Competiţia va debuta miercuri, 24 august a.c., cu începere de la ora 07:30, în parcarea Centrului Tehnic Titu al Renault Technologie Roumanie, situat în oraşul Titu, pe DN 7, str. Aviatorilor nr.1, şi se va bucura de participarea reprezentanţilor M.A.I., Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, membri ai autorităţilor publice centrale şi locale, medici coordonatori ai Unităţilor de Primiri Urgenţe din ţară, precum şi reprezentanţi ai United Kingdom Rescue Organisation, Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale din Republica Moldova, Grupului Renault şi echipa câştigătoare a Competiţiei de descarcerare din Franţa. Pe parcursul celor două zile de concurs, salvatorii se vor întrece în cele două probe ale competiţiei (descarcerarea din vehicule şi acordarea primului ajutor calificat) în care le vor fi testate abilităţile şi experienţa profesională dobândită, sub arbitrajul experţilor din Scoţia şi a evaluatorilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.Întrecerea pompierilor români urmăreşte atât îndemânarea competitorilor, cât şi însuşirea elementelor de „bună practică”, menite să dezvolte şi să îmbunătăţească strategiile de reducere a numărului victimelor în urma accidentelor rutiere şi acordare a primului ajutor calificat.La finalul competiţiei, vor fi premiate cele mai bune echipe la cele două probe, cel mai bun comandant de echipaj, cea mai bună echipa de paramedici şi cea mai bună echipă de servanţi. Premiile vor fi asigurate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi partenerii competiţiei.I.G.S.U. – Biroul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Candidații care și-au depus cererile de înscriere la școlile postliceale ale MAI trebuie să își completeze dosarul de recrutare până la 24 octombrie 2024. Detalii aici

Efectivele MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.382 evenimente. Detalii aici

186 de autori de infracțiuni prinși în flagrant, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

743 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii aic3

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la emisiunea „În fața națiunii”, Antena 3. Detalii aici

Sari la conținut