Țigarete de contrabandă, ridicate de poliţişti

276.000 de ţigarete de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Timiş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul General al Poliţiei Române, într-un autovehicul condus de un bărbat, de 29 de ani. Ţigările au fost ridicate, iar vehiculul, indisponibilizat.La data de 6 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul poliţiştilor rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, au oprit pentru control un autovehicul care circula pe D.N. 68 A, în localitatea Margina, în care se aflau doi tineri, de 27 şi 29 de ani, din judeţul Maramureş.În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit în vehicul mai multe pachete de ţigări netimbrate corespunzător, a căror provenienţă nu a putut fi dovedită, disimulate într-un spaţiu confecţionat din placaj.De la cei doi, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 276.000 de ţigarete şi, totodată, au indisponibilizat autoutilitara.În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând a fi dispuse măsurile legale faţă de bănuiţi.Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Polițiștii acționează cu efective sporite, în localitatea Cașolț, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Acțiune, în sistem integrat, la Cugir. Detalii aici

Razii și mandate de percheziție puse în aplicare de polițiștii din Harghita, în cadrul unei acțiuni cu forțe mărite. Detalii aici

Percheziții ale Poliției Române pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Sari la conținut