Ţigări de contrabandă confiscate la Sculeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Sculeni, cu sprijinul DGIPI – MAI, au descoperit în 13 autovehicule oprite pentru control, 6.665 pachete ţigarete ce urmau să fie comercializate în România.Astăzi, 20 august 2010, la nivelul P.T.F. Sculeni, judeţul Iaşi, s-a organizat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări de contrabandă, în baza unor informaţii obţinute cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă şi Biroului Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere al I.J.P.F. Iaşi, constând în verificarea amănunţită a unor autocamioane care transportau materiale de construcţii din R. Moldova pentru o societate comercială din Iaşi.Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni şi inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal Sculeni au oprit pentru control 13 autovehicule, pe sensul de intrare în ţară.Cu ocazia controlului efectuat, au fost descoperite ascunse în diferite locuri în mijloacele de transport, 6.665 pachete ţigarete nedeclarate, de origine Republica Moldova, mărcile „Plugarul”, „Winston” şi „Monte Carlo”, în valoare de aproximativ 6.665 euro.Ţigările nedeclarate au fost reţinute în vederea confiscării de autoritatea vamală, iar cetăţenii implicaţi au fost sancţionaţi contravenţional, conform legislaţiei în vigoare.I.G.P.F. – Biroul de Presă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut