Țigări de contrabandă, ridicate de poliţişti

În timp ce efectuau o misiune de patrulare, poliţiştii din Suceava au descoperit, pe un teren, 42 de colete învelite în folie de culoare neagră ce conţineau peste 400.000 de ţigarete. În seara zilei de 16 mai a.c., o patrulă intercomunală din cadrul I.P.J. Suceava ce efectua serviciul de patrulare pe raza comunelor Straja şi Brodina, a observat un bărbat care se afla în apropierea unor construcţii. La vederea poliţiştilor, acesta s-a urcat într-un autoturism şi a plecat. În urma verificării terenului şi a construcţiilor amplasate pe acesta au fost descoperite 33 de colete învelite în folie de culoare neagră, asigurate cu chingi şi sfori.Pentru continuarea cercetărilor la faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus care, în urma verificării întregii zone, a identificat alte nouă colete într-o construcţie din lemn, la o distanţă de aproximativ 250 metri de terenul unde fuseseră descoperite primele colete.Pe timpul efectuării cercetării, bărbatul care plecase la vederea poliţiştilor a revenit la faţa locului fiind audiat în cauză. În urma inventarierii, s-a stabilit că cele 42 de colete identificate conţin 418.400 de ţigarete, ce au fost ridicate în vederea confiscării.Bărbatul este cercetat pentru contrabandă, acesta a fost reţinut şi urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percehziție a polițiștilor din Capitală  într-un dosar de furt calificat -  știrea aici

Cercetat pentru trafic de droguri, prins în flagrant delict, vezi știrea aici

Destructurarea unui grup infracțional organizat, trafic de migranți și instigare în forma participației improprii la fals intelectual. Detalii aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 138 de autori de infracțiuni, în ultimele 24 de ore. Citește aici

Traficul la frontieră în data de 23 aprilie 2024. Citește aici

În cursul zilei de ieri, pompierii au desfășurat 1.207 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 462 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.692 de evenimente. Citește aici

Persoane depistate cu substanțe interzise de către un polițist aflat în timpul liber. Detalii aici

Sari la conținut