Tone de alimente neconforme confiscate pe întreg continentul, în cadrul unei acţiuni comune a INTERPOL şi EUROPOL

Ţările participante la acţiune sunt Bulgaria, Danemarca, Franţa, Ungaria, Italia, Olanda, România, Spania, Turcia şi Marea Britanie. / Republica Democrată Congo a participat în calitate de observator, în scopul organizării unei acţiuni-pilot în Africa în anul următor. Sute de tone de alimente şi băuturi contrafăcute şi neconforme, printre care şampanie, brânzeturi, ulei de măsline şi cafea au fost confiscate în cadrul unei operaţiuni coordonată de INTERPOL şi Europol şi desfăşurată în 10 ţări. Operaţiunea a reuşit destructurarea grupărilor criminale organizate aflate în spatele acestor activităţi ilicite care subminează mediul de afaceri şi economia, totodată prezentând riscuri pentru consumatori.Operaţia Opson (desfăşurată în perioada 28 noiembrie – 4 decembrie) a avut ca rezultat recuperarea a peste 13.000 de sticle de ulei de măsline de calitate inferioară, 30 de tone de sos de tomate contrafăcut, aproximativ 77.000 de kilograme de brânzeturi contrafăcute, peste 12.000 de sticle de vin de calitate inferioară al cărui preţ a fost estimat la 300.000 de euro, cinci tone de peşte şi fructe de mare sub standardele de calitate, aproximativ 30.000 de bucăţi de dulciuri ambalate. Totodată în prezent se cercetează şi activităţi de vânzare online de caviar contrafăcut sau sub standardele de calitate.La operaţiunea care a fost derulată pe parcursul unei săptămâni au participat poliţişti, vameşi şi instituţii din domeniul alimentaţiei publice ale statelor participante, în colaborare cu parteneri din sector privat, la care s-au adăugat controale încrucişate desfăşurate în aeroporturi, porturi maritime, unităţi comerciale şi bazaruri din cele 10 ţări participante.Consumatorii care achiziţionau aceste produse, fie cu bună ştiinţă sau în necunoştinţă de cauză, şi-au pus sănătatea în pericol, întrucât alimentele şi băuturile contrafăcute nu au fost supuse unor controale de calitate şi au fost transportate şi depozitate fără respectarea standardelor de igienă.Ofiţerul de analiza informaţiilor din cadrul programului pentru Drepturi de Proprietate Intelectuală din cadrul INTERPOL şi coordonatorul al Operaţiunii Opson, a menţionat că „Unul dintre principalele obiective ale acestei operaţiuni a fost să protejăm publicul de alimente şi băuturi contrafăcute şi de calitate inferioară, care pot prezenta pericole la care aceştia nici măcar nu se pot gândi”.În afară de asistenţa oferită pentru planificarea operaţiunii pe parcursul ultimelor şase luni, Europol a furnizat şi asistenţă operaţională, prin trimiterea de echipe în portul Rotterdam pentru a oferi sprijin organelor vamale olandeze şi în centrul operaţional al Interpol din Lyon.Managerul de proiect în cadrul echipei de combatere a criminalităţii legate de proprietatea intelectuală a Europol a declarat că „numărul mare de alimente contrafăcute şi de calitate inferioară confiscate este îngrijorător şi arată cât de necesară este cooperarea cât mai strânsă între organismele de aplicare a legii pentru a opri infractorii care comit aceste fapte. Vom continua să oferim sprijin partenerilor noştri prin realizarea unor investigaţii suplimentare”.Operaţiunea Opson (însemnând „mâncare” în greaca veche) a avut trei obiective principale: Creşterea conştientizării populaţiei asupra pericolelor pe care le prezintă alimentele contrafăcute şi care nu corespund standardelor de calitate;  Stablirea unor parteneriate cu sectorul privat, în scopul furnizării unei reacţii ofensive unitare împotriva acestui tip de criminalitate; Protejarea consumatorilor, prin confiscarea şi distrugerea alimentelor de calitate inferioară şi identificarea persoanelor aflate în spatele acestor reţele.Investigaţiile continuă iar rezultatele finale ale Operaţiunii Opson vor fi comunicate după finalizarea acestora.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut