Trafic îngreunat pe Autostrada București – Constanța

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi până la orele 16.00 circulaţia rutieră pe autostrada Bucureşti – Constanţa se va desfăşoara îngreunat, în zona kilometrului 22 pe sensul de mers către Bucureşti, din cauza lucrărilor de curăţare a glisierelor mediene.În această zonă, autovehiculele vor circula pe banda de urgenţă şi pe prima bandă. Conducătorilor auto le recomandăm să ruleze cu viteză redusă şi să respecte semnalizarea temporară instituită, pe segmentul de drum amintit. I.G.P.R. – Centrul Infotrafic


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut