Trafic rutier în siguranţă, pe timp de iarnă

Aproximativ 175 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate într-o singură zi, la nivel naţional, de către poliţiştii rutieri, pentru nerespectarea reglementărilor referitoare la transportul rutier în sezonul rece. În vederea prevenirii evenimentelor rutiere generate de condiţiile meteorologice specifice sezonului rece, şi în cursul zilei de ieri, poliţiştii rutieri au acţionat în filtre constituite pentru verificarea în trafic autovehiculelor din punct de vedere al echipării cu anvelope de iarnă, lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.Astfel, poliţiştii au aplicat 174 sancţiuni contravenţionale, toate conducătorilor de autovehicule, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.În perioada 5 – 27 decembrie a.c., în filtrele rutiere, au fost aplicate 9.407 sancţiuni contravenţionale, din care 9.374 conducătorilor auto, iar 33, administratorilor drumurilor. * * * Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, continuă activităţile preventive pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content