Transparenta decizionala

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor dispoziţii ale Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.Actul normativ supus dezbaterii publice apare ca o necesitate generată de modificarea, prin Legea nr. 138/2013, a cadrului normativ ce reglementează problematica aflată în competenţa Arhivelor Naţionale. Astfel, prin acest din urmă act normativ se oferă posibilitatea ca activităţile de păstrare, conservare, restaurare, legătorie, prelucrare arhivistică şi utilizare a documentelor cu valoare practică să fie desfăşurate de către operatori economici prestatori de servicii arhivistice, în baza unei autorizaţii de funcţionare eliberată în acest sens de către Arhivele Naţionale.Proiectul are ca obiect punerea la dispoziţia celor interesaţi în domeniul prestării de servicii arhivistice a unui act normativ detaliat pentru aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei în materie.Textul documentului este afişat şi poate fi consultat pe pagina de Internet a instituţiei noastre: www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, sector 1, Bucureşti. * * *Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail legislatie@mai.gov.ro, în termen de 10 de zile.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut