Transportul în regim de taxi, în atenţia poliţiştilor

Poliţişti ai Direcţiei Rutiere – I.G.P.R. desfăşoară astăzi, între orele 12.00-13.30, o acţiune pentru verificarea activităţii de transport de persoane în regim de taxi în Bucureşti şi zona aeroporturilor din Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bacău.Pentru prevenirea oricăror abateri de la normele legale rutiere şi pentru menţinerea unui climat de legalitate în domeniul transportului rutier în regim de taxi, astăzi, 19 ianuarie, Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. organizează o acţiune de control pe traseul dinspre/către aeroporturile Henri Coandă Bucureşti, din Timişoara, Cluj, Iaşi şi Bacău, precum şi în zonele de debarcare şi de preluare ale pasagerilor.În acţiune vor fi angrenaţi specialişti din cadrul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului, Registrului Auto Român şi primăriilor locale.Poliţiştii vor urmări depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor. Va fi verificată funcţionarea corectă a aparatelor de taxat şi se va urmări dacă starea psiho-fizică a conducătorilor auto permite desfăşurarea acestei activităţi în condiţii optime. IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content