Transporturile publice de mărfuri, verificate de poliţişti

Peste 7.000 de sancțiuni au fost aplicate, săptămâna trecută, în cadrul unei acțiuni coordonate de Direcţia Rutieră – I.G.P.R. pentru verificarea legalităţii transporturilor publice de mărfuri.Direcţia Rutieră – I.G.P.R. a coordonat, în perioada 3 – 9 iunie a.c., o acțiune la nivel național, care a vizat autovehiculele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.Acțiunea a urmărit prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere, verificarea respectării perioadelor de conducere și de odihnă și a legalității transportului rutier public de marfă.Pentru derularea acțiunilor în trafic, au fost constituite echipe de control la nivelul tuturor serviciilor rutiere, birourilor și formațiunilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, precum și la nivelul Brigăzii Rutiere Capitalei și birourilor de poliție autostrăzi.Pe parcursul acțiunii au fost verificate 14.879 de autovehicule care efectuau transport de marfă și au fost aplicate 7.040 de sancțiuni contravenționale. Din totalul sancțiunilor aplicate, 6.499 au fost la regimul circulației, 43 pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului, 11 pentru neacordarea priorității vehiculelor, 24 pentru neacordarea priorității pietonilor, 1.401 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 30 pentru efectuarea în mod neregulamentar a depășirii, 1.808 pentru neportul centurii de siguranţă, 205 pentru folosirea în mod nelegal a telefonului mobil, restul fiind alte fapte sancționate de legislația rutieră. De asemenea, au fost depistate 92 de nereguli privind legalitatea transportului efectuat (lipsa copiei conforme a licenței de transport, lipsa atestatului profesional), iar 246 de abateri au vizat nerespectarea perioadelor de conducere, odihnă sau repaus.În urma controalelor în trafic, polițiștii au reținut 177 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și au retras 307 certificate de înmatriculare.Exemple Conducătorul unei autoutilitare a fost sancționat de polițiștii din Iași întrucât nu a acordat prioritate de trecere pietonilor care s-au angajat regulamentar în traversarea străzii. Acesta a fost sancţionat contravenţional, dispunându-se totodată, măsura complementară de reţinere a permisului de conducere auto în vederea suspendării.Un alt șofer de autoutilitară a fost depistat de polițiștii din Botoşani în timp ce conducea având atestatul profesional expirat. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional. Conducătorul unei autoutilitare cu remorcă a fost depistat în trafic având anvelopele de la axa II uzate peste limita admisă. De asemenea, acesta nu avea asupra sa certificatele de înmatriculare, motive pentru care a fost sancţionat contravențional. Șoferul unui alt autovehiculul a fost depistat conducând cu o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta fost sancţionat contravenţional, dispunându-se şi măsura complementară de reţinere a permisului de conducere auto în vederea suspendării.Polițiștii din Buzău au depistat în trafic un șofer care conducea fără a utiliza diagrama tahograf înainte de terminarea zilei de lucru. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de camătă și șantaj, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu jurnaliști germani și austrieci, detalii aici

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut