Un agent de poliţie a sesizat la D.G.A. intenţia unui cetăţean de a-l mitui

Astăzi 15.03.2011, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa, sub coordonarea procurorului desemnat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au prins în flagrant un cetăţean în timp ce încerca să mituiască un poliţist cu 500 lei. Flagrantul a fost organizat ca urmare a denunţului poliţistului.În fapt, vineri 11 martie a.c., un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Post de Poliţie Deleni, l-a oprit în trafic pe numitul M.C., în timp ce se deplasa pe DN3, transportând o cantitate de fier vechi, fără acte de provenienţă. În maşina condusă de M.C. se mai aflau tatăl acestuia, M.T., precum şi alte persoane. În timp ce poliţistul lua măsura legală de confiscare a fierului vechi, conducătorul auto i-a promis suma de 250 lei şi doi peşti, pentru a-l determina să nu ia măsurile legale împotriva sa. Omul legii a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie. În baza denunţului formulat de către agentul de poliţie, ofiţerii D.G.A. – S.J.A. Constanţa au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi sub coordonarea procurorului desemnat, au participat la activitatea de prindere în flagrant.Astfel, la data de 15.03.2011, cu ocazia desfăşurării activităţilor procedurale, a fost prins în flagrant numitul M.T., tatăl lui M.C., în timp ce îi oferea agentului şef de poliţie suma de 500 lei.În prezent cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, urmând a se propune instanţei de judecată arestarea preventivă.Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-D.G.A


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Angajații MAI intervin în continuare în zonele afectate de inundații. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut