Un bărbat suspectat că a comis mai multe furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, depistat de poliţişti

În noaptea de 11 spre 12.11.20011, poliţiştii Poliţiei Municipiului Tulcea l-au surprins pe C. Viorel, de 37 ani, din Tulcea, care încerca să sustragă bunuri dintr-o locuinţă de pe raza municipiului Tulcea.În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul este suspect de comiterea a opt infracţiuni de furt (şase din locuinţe şi două din societăţi comerciale). Faptele au fost săvârşite în perioada 1 – 12.12.2011 pe raza municipiului Tulcea. Prejudiciul în cauză (aproximativ 10.000 de lei) reprezentat de: îmbrăcăminte, electrocasnice, electronice, cosmetice, băuturi, ţigări etc., a fost recuperat în proporţie de 50%. La data de 14.12.2011, suspectul a fost prezentat Judecătoriei Tulcea care a emis mandat de arestare pe numele acestuia pentru o perioadă de 29 zile. Cercetările continuă.Poliţia Română vă recomandă:Pentru a preveni furturile din locuinţe:Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri)!La plecarea de la domiciliu închideţi toate căile de acces în locuinţă!Păstraţi cheia în permanenţă asupra dumneavoastră, nu o lăsaţi la îndemâna oricui!Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii!Dacă alegeţi să montaţi un sistem de alarmare în interiorul locuinţei dumneavoastră, contactaţi firme specializate în acest domeniu!Atunci când sunteţi plecaţi de acasă pentru o perioada de timp mai îndelungată, rugaţi un vecin să supravegheze periodic perimetrul locuinţei şi curţii dumneavoastră!Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior!Nu lăsaţi în curte scări şi diverse unelte, acestea putând facilita accesul prin escaladare, precum şi distrugerea sistemelor de închidere!Dacă locuiţi la parterul blocului, este indicat să vă montaţi grilaje la geamuri!Este recomandat să ţineţi uşa de la intrare încuiată şi când sunteţi acasă!Foarte binevenită este montarea unui interfon, dar şi aici cu unele precizări. Nu permiteţi accesul în bloc la tot felul de persoane care spun că sunt de la poştă, cu fluturaşi publicitari etc.!Copiii trebuie învăţaţi ca în niciun caz să nu deschidă uşa persoanelor necunoscute!Nu lăsaţi bilete în uşă atunci când sunteţi plecaţi de acasă!În cazul în care aţi pierdut o cheie, înlocuiţi imediat încuietoarea sau lacătul; acest lucru este recomandat şi în cazurile de schimb de locuinţă!Nu ezitaţi să întrebaţi persoanele străine, pe care le sesizaţi în bloc, pe cine caută; aceste întrebări descurajează posibilii infractori!Nu daţi curs întâlnirilor propuse telefonic de persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat de acestea. Un astfel de pretext constituie o modalitate de a vă face să părăsiţi locuinţa care între timp poate fi spartă!Notaţi seriile aparaturii electronice deţinute, astfel încât să puteţi sprijini Poliţia în cazul furtului!Pentru prevenirea furturilor din societăţi comerciale: În magazinele cu autoservire trebuie amenajat un colţ cu rafturi, unde vor fi lăsate bagajele voluminoase ale clienţilor, care vor fi supravegheate de un angajat! Trebuie acordată atenţie persoanelor care pot ascunde sub vestimentaţie (rochii, haine foarte largi cu buzunare special confecţionate etc.) diverse produse! Raioanele cu articole de mare valoare cum sunt bijuteriile, aparatura electronică etc., trebuie amplasate cât mai departe de ieşirea din magazin, în expoziţii închise sau în spatele tejghelelor!Asigurarea unui iluminat corespunzător pe timp de noapte a uşilor de acces în magazin! Transportul banilor trebuie făcut în condiţii de maximă securitate, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege! Înainte de închiderea magazinului trebuie controlate toate raioanele pentru a nu oferi posibilitatea unui hoţ să rămână înăuntru! La magazinele cu program non-stop, servirea pe timpul nopţii se va face printr-un geam special amenajat, nefiind permis sub nici o formă accesul clienţilor în magazin, mai ales atunci când este deservit de un singur vânzător! Nu păstraţi sume mari de bani în casele de marcat şi nu oferiţi informaţii referitoare la paza societăţii unor persoane necunoscute! Pe timpul nopţii, magazinele trebuie să fie prevăzute cu sisteme de alarmă, să aibă închizători sigure şi grilaje, conform prevederilor Legii nr. 333/2003. Totodată, trebuie avută în vedere selectarea cu grijă a personalului, ştiut fiind faptul că nu de puţine ori infractorii nu acţionează la întâmplare, ci cu sprijinul şi complicitatea personalului ce deserveşte unitatea!Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
Skip to content