Un climat mai sigur la frontiera româno-bulgară

În contextul eliminării controalelor la frontierele maritime şi aeriene ca urmare a aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, Polițiile de Frontieră din România și din Bulgaria au intensificat acțiunile de cooperare la granița comună.

Aceste acțiuni se materializează prin misiuni de supraveghere pe Marea Neagră, care se desfășoară atât în marea teritorială cât și în zona economică exclusivă a celor două state, cu scopul de a interveni în cazul unor ambarcațiuni suspecte.

De asemenea, sunt desfășurate misiuni comune de supraveghere și control pe fluviul Dunărea, cu ambarcațiuni din dotarea structurilor teritoriale ale Polițiilor de Frontieră ale celor două state.

Totodată, în punctele de frontieră româno-bulgare au loc acțiuni în scopul combaterii traficului de migranţi şi a contrabandei cu tutun, pentru realizarea acestora fiind suplimentat personalul din ambele țări. Polițiștii de frontieră verifică mijloacele de transport marfă, în special compartimentele destinate mărfurilor, în acest scop fiind folosite echipamente mobile de control și patrule canine.

De asemenea, echipajele de la sol beneficiază de sprijinul colegilor de la Inspectoratului General de Aviaţie care execută misiuni de supraveghere aeriană în zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu și a Gărzii de Coastă, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte.

Acțiunile în comun la frontieră au la bază realizarea unui schimb de informații între instituțiile celor două state și contribuie la realizarea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat și la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului,  cu respectarea regimului juridic al frontierei de stat.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Operațiunile de instalare a taberei din Județul Iași continuă. Imagini aici

Lucrări pentru operaționalizarea taberei din satul Zberoaia, Județul Iași. Imagini aici

Tabere operaționalizate pentru găzduirea persoanelor care au nevoie de adăpost temporar – Județul Vaslui. Imagini aici

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Intervențiile de căutare-salvare continuă. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI- 14.09.2024, ora 14.00/ Măsurile dispuse pentru gestionarea situațiilor înregistrate. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Continuăm intervenția cu toate mijloacele noastre. Situația este relativ stabilizată. Detalii aici

Recomandări generale pentru a evita situațiile de risc cauzate de fenomenele meteorologice. Detalii aici

Intervențiile structurilor MAI, 14 septembrie 2024, ora 13.00. Detalii aici

Cătălin Predoiu: În acest moment suntem cu toate mijloacele și forțele în acțiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: IGSU, Poliția și Jandarmeria în stare de alertă pentru a suplimenta forțele în locurile critice. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Se intervine cu toată tehnica din dotare. Se intervine cu toate efectivele din regiune. Detalii aici

Cătălin Predoiu: Tehnica este utilizată la maximum, am dislocat tot ce avem în zona inundațiilor, de la bărci până la elicoptere. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Efecte meteo înregistrate în data de 14 septembrie 2024, interval orar 07:00-10:00. Detalii aici

Sari la conținut