Un ofițer al IJ.P.F. Satu Mare a refuzat o mită de 100 euro

Un cetăţean din Baia Mare este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită după ce a oferit 100 de euro unui ofițer al IJPF Satu Mare pentru a-şi încălca atribuțiile de serviciu. Ofițerul l-a denunțat pe băimărean la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare.La data de 26 octombrie a.c., la P.T.F. Petea s-a prezentat pentru a ieși din țară Andrei N., în vârstă de 19 ani, din municipiul Baia Mare, conducând un autoturism Ford Transit. În mașină se mai aflau trei persoane: Jojel N., 39 de ani, Maria N., 37 de ani – ambii din Baia Mare – și R.C., 16 ani, din județul Arad. La controlul de frontieră, Jojel N. a prezentat o împuternicire pentru scoaterea din țară a minorei R.C., declarație ce purta semnătura unui notar public din Arad. Polițistul de frontieră care a efectuat controlul documentelor a constatat însă că împuternicirea este falsă, motiv pentru care lui Jojel N. i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. La data de 28 octombrie a.c., ofițerul din cadrul IJPF Satu Mare căruia i-a fost repartizată lucrarea penală spre soluționare a fost contactat telefonic de către Jojel N. Acesta i-a cerut să distrugă dosarul, precizând că nu-i va rămâne dator. Ofițerul a refuzat ferm oferta lui Jojel N., dar băimăreanul a devenit tot mai insistent. Polițistul de frontieră a informat conducerea IJPF Satu Mare despre insistențele cetăţeanului și a formulat un denunț la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare. Ieri, 31 octombrie a.c., ofițerii DGA, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, l-au prins în flagrant pe Jojel N. în timp ce îi oferea poliţistului de frontieră 100 euro.Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus începerea urmăririi penale față de Jojel N. pentru săvâșirea infracțiunii de dare de mită și a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Baia Mare pentru 30 de zile. D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut