Un polițist a cerut mită 200 de lei pentru restituirea unui certificat de înmatriculare

Luni, 01 iulie a.c., ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, cu sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.) au prins în flagrant un poliţist în timp ce primea suma de 200 lei cu titlu de mită pentru a restitui un certificat de înmatriculare reţinut fără întocmirea formelor legale.La caz s-a beneficiat de sprijinul conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov care, la data de 29.06.2013, a informat S.J.A. Braşov cu privire la faptul că o persoană doreşte să sesizeze săvârşirea unei fapte de corupţie comise de un lucrător de poliţie din cadrul Poliţiei Staţiunii Bran.Ca urmare a acestei situaţii, ieri, 01 iulie a.c., cetăţeanul P.C.A. a depus la sediul S.J.A. Braşov un denunţ prin care sesiza faptul că, în noaptea de 24/25 iunie a.c., în timp ce conducea pe raza localităţii Bran un autoturism aparţinând tatălui său a fost oprit în trafic de un echipaj de poliţie. La controlul documentelor s-a constatat faptul că ITP-ul autoturismului era expirat, iar luminile erau neomologate, fapt pentru care agentul de poliţie D.D.A., fără a lua vreo măsură legală, i-a reţinut certificatul de înmatriculare, dându-i în schimb un bileţel de hârtie, pe care şi-a trecut numărul de telefon, prenumele şi localitatea, cu recomandarea să îl sune în următoarele zile pentru a rezolva problema.Fiind contactat telefonic, în ziua de 01.07.2013, după depunerea denunţului, agentul de poliţie D.D.A. i-a indicat denunţătorului să se deplaseze în localitatea Bran şi să aibă asupra sa suma de 200 de lei. Acţiunea de flagrant a avut loc în incinta unui complex din această staţiune unde poliţistul se afla împreună cu concubina sa, C.O.E.. În momentul legitimării, poliţistul şi-a declinat o identitate falsă şi a încercat să se sustragă cercetărilor, fugind de la locul flagrantului şi ascunzându-se într-o zonă împădurită din apropiere.Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, faţă de agentul de poliţie D.D.A. dispunându-se punerea în mişcarea a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi fals de identitate. Totodată, a început urmărirea penală şi asupra concubinei acestuia, C.O.E., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la luare de mită.Faţă de poliţist s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind depus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Acesta urmează să fie prezentat Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă.D.G.A. – Biroul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content